Mădălina Andronic: Ilustrația ca ambasador cultural – de la tradiția populară la scena internațională

1. Care e primul desen de care îți amintești? Cel pe care, copil fiind, l-ai arătat cu mândrie cuiva?

Îmi aduc aminte de sirene; Eram îndrăgostită de caseta cu desenul animat ,,Mica Sirenă”, tras peste alte înregistrări mai vechi - cum se obișnuia - cu pauze, sincope, dublată în germană. Așa că, unde prindeam o foaie goală sau un carnet cu numere de telefon, asta desenam. Eram mândră de toate, i le arătam bunicii mele și primeam încurajări de fiecare dată. Ulterior, odată ce am învățat literele de tipar, am deprins și mania dedicațiilor, deci aproape tot ce desenam era ,,din dragoste pentru buni, mama, tata” etc.

2. Dacă ar trebui să creezi azi o ilustrație care să rezume copilăria ta, ce elemente ar conține?

N-ar putea o singură ilustrație să-mi rezume toată copilăria. Îmi place să creez ilustrații care să evoce câte o singură amintire, momente și lucruri pe care le văd printre gene, ca prin vis, mirosuri, stări, gesturi. Îmi place să dau timp și spațiu fiecărei amintiri, să o desfac, să-i capturez esența, emoția; Să o lungesc, să o fac să trăiască mai mult, mai ales acum, că simt că le-aș putea pierde pe măsură ce trece timpul. Exemple care îmi vin în minte sunt ilustrațiile ,,Biscuiții” și ,,Caisul”. Alte ilustrații ar putea să povestească despre dulceața de smochine pe care o făcea bunica, despre zecile de tabere prin România - în care cutreieram dealuri, mănăstiri și fânețe, mâncam șerbet, cădeam în râuri și făceam mereu bășici de la adidași, despre orele de dans, costumele cu paiete cusute de mână și machiajul de scenă pe care mi-l făcea mama din paleta ei mică, maro-roz-gri, de la Ruby Rose, al cărei miros n-o să-l uit niciodată.

3. Ce te-a atras inițial spre ilustrație? A fost un drum clar de la început sau ai ajuns să descoperi acest univers treptat?

Nu cred că am avut noțiunea de ilustrație ca meserie până nu am terminat facultatea. Cumva, singura posibilitate vehiculată (și aprobată de părinți) pentru o carieră în artă era arhitectura. Restul au fost considerate hobby-uri și, în secret, ai mei au sperat mult timp că mă voi răzgândi - mie îmi plăceau moda, pictura, grafica, arta murală, fotografia, expresiile mai libere (eram și destul de nepricepută la matematică, așa că mă îndreptam natural către ceva mai puțin precis). Am făcut Liceul de artă la secția Design industrial și am avut noroc de un profesor care ne încuraja să explorăm și alte zone mai poetice, precum fotografia sau crochiul de modă. Mi-au prins foarte bine. M-am sucit exact înainte de admiterea la facultate, după ce am văzut în expoziția de sfârșit de an a facultății că studenții de la Industrial făceau machete de periuțe de dinți și săpuniere din polistiren. Pur și simplu a fost un flash de un moment în care m-am văzut sculptând în polistiren și am zis ,,ăăă, nu". Așa că am dat admitere la Design grafic, că văzusem alături expuse afișe pictate, logo-uri și tipografie. Mi s-a părut că am o șansă să mai zburd puțin, iar ideea de a lucra într-o agenție de publicitate după facultate le-a mai scăzut tensiunea și alor mei. Dar în cei 3 ani care au urmat mi-am dat seama că am nevoie de mai mult spațiu ca să îmi spun poveștile, așa că lucrarea mea de diplomă a fost o carte ilustrată. Și așa a început totul, continuând să descopăr că ilustrația nu stă doar în cărți și că e atât de versatilă încât aș putea să îi găsesc utilitate în nenumărate situații. Ceea ce și fac, zi de zi.

4. Ai studiat la Londra, trăiești în Italia și porți România cu tine peste tot. Cum te influențează fiecare loc pe care îl descoperi?

Enorm, pe negândite. Cât am studiat la Londra, am început să folosesc culori și teme vesele, vii, vibrante, care probabil contracarau vremea mizerabilă și întunecimea de care am avut parte acolo. Apoi, Italia m-a schimbat definitiv, atât emoțional, cât și stilistic - a fost gura de aer proaspăt, cu miros de flori de lămâi și focaccia, de care aveam nevoie ca să (mă) explorez. Și indiferent de locurile în care mă va purta viața mai departe, va rămâne mereu locul în care am înflorit. Iar România este parte din cine și ce sunt, deci aleg sa o port cu mine, să povestesc despre partea ei magică, să nu o las pradă uitării.

Mi-am format un obicei în ultimii 6-7 ani, de care nici dacă vreau (dar nu vreau) nu mă pot lepăda: văd orice loc nou în care ajung ca pe o inspirație, ochii mei caută automat detalii, mirosuri, gusturi, umbre, lumini, cotloane care mi se întipăresc în minte și care, ulterior, se pot transforma în ilustrații. Practic îmbuteliez amintiri, momente, trăiri ca pe parfumuri, pentru a le putea deschide și mirosi mai târziu. Și chiar dacă nu se transformă în ilustrații, formează o barieră solidă de frumos în capul și inima mea, din care mă pot hrăni în momentele grele și care mă protejează de urâtul pe care, inevitabil, îl mai întâlnesc.

5. Lucrările tale au un aer de basm, dar totodată par extrem de personale. Cum se împletește lumea ta interioară cu inspirația din folclor și natură?

Par extrem de personale pentru că așa și sunt. În moduri mai mult sau mai puțin evidente, aproape tot ce ilustrez este inspirat de ce imi amintesc, ce trăiesc, ce simt, ce gândesc, ce-mi doresc. Împărtășesc cu cei care îmi primesc ilustrațiile frânturi din viața mea. Iar natura și folclorul fac parte din viziunea mea despre o viață firească, în armonie cu cine suntem și cu ceea ce ne înconjoară. Mă bucură nespus această legătură atât de puternică formată între mine și comunitatea strânsă în jurul meu, care rezonează cu ceea ce exprim și care se regăsește la rândul său în ce povestesc prin ilustrațiile mele. Semn că reușesc să le dau o formă pe cât de intimă, pe atât de universală. Aș zice că asta e superputerea mea.

6. Ai un talent incredibil de a crea personaje expresive, de parcă ar avea propria lor viață. Ți s-a întâmplat să te uiți la un personaj desenat de tine și să spui: „Asta sunt eu”?

Împrumut câte puțin din mine fiecărui personaj pe care îl desenez. O dată pentru că, așa cum spuneam anterior, pictez ce trăiesc, dar și pentru că n-aș putea picta prea des personaje care să nu se alinieze cu universul meu.

7. Dacă stilul tău ar fi o grădină, cum ar arăta? Ordine perfectă sau un haos frumos?

Ar fi o livadă de portocali - pomi aliniați, la distanțe egale, dar doldora de portocale și flori parfumate într-un deranj îmbelșugat, profilat pe cer.

8. Să vorbim despre culoare: paleta pe care o folosești are o energie aparte, cu nuanțe calde și detalii vibrante. Cum alegi culorile din lucrările tale? Cât e instinct și cât e intenție?

Pe cât de mult instinct, pe atât de multă intenție. Paleta cromatică aleasă contribuie cu jumătate din poveste, de fiecare dată, pe lângă compoziție. Fac alegeri conștiente, de cele mai multe ori analizate, întoarse pe toate părțile și decise în prelabil în capul meu sau în caietul de schițe. Și nu mi-e frică să schimb direcția dacă pe hârtie o nuanță anume nu reușește să transmită ce îmi doresc.

9. Cum ai ajuns să colaborezi cu branduri ca Nespresso sau Olympia Le-Tan? Ai avut un moment în care ai zis: „Wow, chiar se întâmplă”?

Fac asta de când am terminat masteratul, din 2012. Nu am fost angajată niciodată, am plonjat direct în freelancing; Ilustrația mea este pâinea pe care o mâncăm în fiecare zi - atât eu în colaborări cu branduri/clienți, cât și cei care lucrează alături de mine, la madiandronic.com/shop. Începutul a fost mai plin de surprize, însă pe parcurs nimic nu a mai fost întâmplător. Am fost mereu preocupată să livrez calitate și profesionalism, să îmi construiesc un portofoliu puternic, cu proiecte variate și un stil recognoscibil, să ies în întâmpinarea parteneriatelor importante, să nu aștept să mă caute cineva, să fiu vizibilă și constantă în online, să îmi construiesc o afacere care să nu depindă de alții, să fiu deschisă la discuții și propuneri, să am buzunarele pline de idei și planuri. 

Da, am avut șansa să întâlnesc oameni potriviți atât la început, cât și pe parcurs, oameni care au avut încredere în mine, care m-au susținut ori mi-au schimbat viziunea, care au construit alături de mine. Pentru care sunt recunoscătoare. Dar fără falsă modestie spun că dacă eu n-aș fi făcut toate lucrurile de mai sus, oamenii aceștia ar fi fost degeaba.

Uneori mă cufund în tăvălugul de planuri și treburi și uit că da, wow, am făcut niște lucruri speciale - am creat eșarfe pentru MS Regele Charles III, am colaborat cu nume mari precum Nespresso sau St. Regis, ilustrațiile mele au fost transformate în poșete de lux brodate manual, în ambalaje de parfum, în cărți publicate în zeci de limbi, în ambasadoare ale culturii românești în țări străine, în bijuterii din aur ori vitrine în Paris. Și poate cel mai important - ilustrațiile mele au ajuns în casele a mii de oameni complet necunoscuți, alese pentru emoțiile și poveștile în care se regăsesc, nu pentru că ar fi contat cine le-a făcut. Și asta mi se pare extraordinar. 

Dar recunosc că sunt mai bună la privit în față decât în spate. Îl am pe soțul meu, Daniel, drept președintele fan clubului meu și el e cel mai priceput în a mă lăuda și a-mi reaminti de toate astea.

10. Te-ai instruit într-un mediu internațional, ai colaborat cu branduri mari, dar ai rămas fidelă unor teme foarte specifice și recognoscibile. Cât de important este să îți păstrezi această identitate artistică?

Tocmai această identitate artistică specifică, acest univers vizual recognoscibil pe care l-am creat este motivul pentru care vin oamenii la mine. Este extrem de important să îl păstrez ca element definitoriu, dar pentru că de-a lungul vremii el s-a transformat o dată cu mine, schimbările și explorările sunt asimilate natural.

11. Care este cel mai neașteptat loc în care a ajuns o ilustrație făcută de tine?

Nu mi se mai pare nimic neașteptat, sunt convinsă că au ajuns în multe locuri și ipostaze și mă bucur de fiecare poză primită din librării, supermarketuri, case, castele, oficii poștale, nunți, logodne, vitrine, muzee.

12. Lucrezi pe mai multe suporturi și ai transformat ilustrația în obiecte pe care oamenii le pot purta sau folosi zilnic. Ce te-a inspirat să duci arta dincolo de pagină?

Tocmai oamenii care au cerut de-a lungul timpului să poată purta, admira sau folosi în diverse feluri mai multă artă în viața de zi cu zi. Cred că e important să ne înconjurăm de frumos și să îl asimilăm traiului nostru obișnuit, fie că e sub forma unui tablou agățat în holul de la intrare, a unui șervet pe care mâncăm seara când venim de la birou, a unei pungi cu zahăr pe care o folosim când facem clătite sau a unei eșarfe pe care o asortăm cu rochia de plajă. Doar așa vom putea să ne clădim o viață mai bună și o societate mai educată.

13. Fiecare artist are un moment „eureka” în procesul de creație, acel punct când simte că lucrarea e exact așa cum trebuie. Cum arată acest moment pentru tine?

Iau pauze deseori pe parcursul lucrului la o ilustrație, îmi dau timp să mă (răz)gândesc, să analizez ce se întâmplă pe hârtie, dacă merge confom planului, dacă transmite ce vreau să transmită. Dacă da, merg mai departe. Dacă nu, plec de la masa de lucru și fac altceva, ca să se așeze mai bine deciziile. Apoi revin și nu mă mai opresc până nu am oglindit pe hârtie trăirile dinăuntrul meu. Trebuie să se recunoască între ele, atunci e gata.

14. Există vreo lucrare pe care ai facut-o doar pentru tine, fără intenția de a o împărtăși cu alții? De ce e atât de specială?

Doar câteva ilustrații făcute special pentru Daniel au rămas „ale noastre”.

15. La final, o provocare: dacă ar trebui să te descrii printr-o singură ilustrație pe care ai creat-o, care ar fi aceea și de ce?

N-aș putea să mă descriu doar printr-o singură ilustrație, ar însemna să fiu un personaj destul de plat. Am trecut prin multe transformări emoționale de-a lungul timpului și le văd cu ușurință în ce și cum am pictat. Fiecare lucrare ascunde un „eu” din acel moment, deci dacă aș spune că orice privitor îmi răsfoiește un album cu fotografii de familie, n-aș fi foarte departe de adevăr.