Toate categoriile

Grădina dedicată florilor pentru tăiere. Ce să plantezi dacă îți dorești buchete ca în florării?

Cum ar fi să ai întotdeauna casa decorată cu flori proaspete, fără să lași o avere în florării? Grădina dedicată florilor pentru tăiere îți oferă privilegiul de a culege soiurile tale preferate și să le transpui în decoruri sublime, oricând îți dorești, cu bani puțini! În acest articol vei descoperi ce specii sunt potrivite pentru tăiere și cum să le îngrijești corect, astfel încât să te bucuri de ele în fiecare sezon. 


De ce să investești într-o grădină pentru flori tăiate?


Beneficiile unei astfel de grădini sunt multiple, atât din punct de vedere economic, cât și estetic. În primul rând, poți economisi sume considerabile. Florile din comerț sunt destul de costisitoare, mai ales dacă îți place să ai buchete proaspete tot timpul. În schimb, o grădină bine planificată îți oferă acces nelimitat la flori, fără prea multe costuri suplimentare după plantarea inițială.

În plus, cultivarea unei game diversificate de flori, care înfloresc pe tot parcursul anului, îți garantează o sursă continuă de frumusețe. De ce să te bucuri de acest răsfăț doar la ocazii speciale? Primăvara vei avea lalele și narcise, vara trandafirizinnia sau dalii, iar toamna hortensii și alte flori cu înflorire târzie.

Pe lângă aspectul estetic, grădina pentru flori tăiate îți oferă o libertate creativă uriașă. Ai la îndemână propria selecție de flori, ceea ce îți permite să experimentezi cu aranjamente unice, combinând culori, texturi și arome după propriul gust, fără a mai depinde de oferta florăriilor.

Mai mult, acest tip de grădină are și un impact pozitiv asupra mediului. Florile pe care le cumperi din florării sunt adesea transportate pe distanțe mari, iar procesul de producție implică uneori folosirea intensivă a chimicalelor. Cultivându-le în propria grădină, poți controla întregul proces și utiliza metode ecologice, reducând amprenta de carbon.

Pe lângă toate acestea, grădinăritul în sine este o activitate care îți aduce o satisfacție aparte, deoarece îți permite să vezi cum plantele tale înfloresc, apoi le culegi personal, creezi buchete în stilul propriu și te conectezi cu natura. Nimic nu se compară cu acest sentiment!




Specii anuale în grădina pentru flori tăiate


Speciile anuale sunt o alegere excelentă pentru grădinile de flori tăiate datorită înfloririi lor abundente pe parcursul întregului sezon. Acestea sunt ușor de semănat, cresc rapid și oferă o gamă variată de culori și forme. Iată câteva dintre cele mai populare specii:


1. Gălbenele (Calendula officinalis)

Gălbenelele sunt extrem de rezistente și se adaptează bine în grădini cu condiții diverse. Acestea se remarcă prin culorile lor vibrante, de la galben la portocaliu intens, fiind ideale pentru buchetele de vară. În plus, îmbunătățesc solul și au renumite proprietăți medicinale. Ele se pot semăna direct în straturi, fără a face răsaduri în prealabil, și rezistă destul de mult în vază​.


2. Zinnia (Zinnia elegans)

Zinnia, mai numite cârciumărese, sunt printre favoritele grădinarilor datorită varietății lor impresionante de culori și a inflorescențelor mari, perfecte pentru tăiere. Sunt plante rezistente la variații de temperatură și necesită puțină întreținere, iar dacă sunt tăiate regulat, vor continua să producă flori pe toată durata verii și toamnei. În plus, atrag polenizatorii în grădină​.


3. Cosmos (Cosmos bipinnatus)

Cosmosul este o floare delicată, dar foarte rezistentă, care îmbracă nuanțe de roz, alb și violet. În popor, această plantă este cunoscută cu numele de mărărițe. Prezintă un aspect aerisit și romantic, care rafinează aranjamentele florale, și preferă locurile însorite, respectiv solurile bine drenate. Tăierea încurajează producția de noi flori, deci te încurajăm să nu o omiți, dacă îți dorești buchete pe tot parcursul sezonului​.


! Pe lângă paleta bogată de culori, florile anuale au și avantajul de a înflori rapid după germinare. În general, ele sunt plante nepretențioase și pot fi cultivate atât din semințe, cât și prin răsaduri, oferindu-ți flexibilitatea de a experimenta cu diferite soiuri. Florile anuale sunt, de asemenea, recomandate pentru rotația culturilor (îmbunătățesc structura și sănătatea solului​).




Specii perene în grădina pentru flori tăiate


Iubim florile perene pentru faptul că le sădim o singură dată și apoi ne bucurăm de estetica lor ani la rând. În plus, o parte dintre unele nu au doar flori frumoase, ci și frunze decorative, care conferă un plus de valoare ornamentală buchetelor. Iată ce îți propunem pentru grădina ta:


1. Trandafiri (Rosa spp.)

Trandafirii sunt, poate, cele mai uzitate flori pentru buchete - deloc surprinzător, având în vedere frumusețea și parfumul lor inconfundabil! Dintre toate varietățile, cele teahibrid și floribunda se pretează cel mai bine tăierii, având tulpină înaltă și fermă. Este important să alegi soiuri cu înflorire repetată, ca să ai materie primă pentru aranjamentele tale de la începutul verii și până la sfârșitul toamnei​.


2. Bujori (Paeonia spp.)

Bujorii sunt absolut spectaculoși, prin dimensiunile mari ale inflorescențelor și parfumul lor. Cu toate că înfloresc doar pentru câteva săptămâni, undeva pe la sfârșitul primăverii și începutul verii, merită să ai câteva exemplare cu care să îți împodobești vazele. Frunzele lor verzi și lucioase sunt, de asemenea, foarte decorative.


3. Lavanda (Lavandula spp.)

Lavanda este o alegere de primă mână pentru buchete proaspete sau uscate, datorită parfumului său relaxant și culorii violet intens pe care o afișează. Rezistă la condiții de secetă și înflorește vara, spre deliciul insectelor polenizatoare. Dacă nu vrei să o folosești pe toată pentru buchete, păstrează câteva fire și valorifică-le din punct de vedere gastronomic. 


4. Echinaceea (Echinacea purpurea)

Echinaceea, cunoscută pentru florile mari, asemănătoare margaretelor, și pentru centrul său distinctiv, înflorește vara târziu și este adesea prezentă în buchetele de sezon, datorită culorilor variate - de la roz și alb, la portocaliu și roșu. Pe lângă aspectul decorativ, planta are rol terapeutic și curativ.


5. Hortensii (Hydrangea spp.)

Hortensiile impresionează prin inflorescențele lor mari și colorate. Formidabil este că își schimbă culoarea în funcție de pH-ul solului; trec rapid de la roz la albastru sau mov, oferindu-ți o gamă variată de nuanțe în buchete. Ele înfloresc din iunie până în septembrie și se găsesc sub o multitudine de forme.




Specii bulboase în grădina pentru flori tăiate


Florile bulboase sunt printre primele care înfloresc primăvara. Ele se plantează, de obicei, toamna și oferă o explozie de culori și forme, exact ce ne dorim pentru buchetele noastre. Iată câteva dintre cele mai apreciate exemplare:


1. Lalele (Tulipa spp.)

Lalelele sunt simbolul primăverii și se remarcă prin eleganța și varietatea lor de culori. Aceste flori se pretează excelent pentru tăiere datorită tulpinilor lungi și robuste. Disponibile în nuanțe de la alb pur la roșu aprins și mov intens, lalelele pot constitui buchete sofisticate, numai bune de dăruit cu ocazia zilei de 8 Martie.


2. Narcise (Narcissus spp.)

Narcisele îmbracă tonuri de galben și alb, au forme diverse - de la cele mai simple la exemplare duble și îți răsfață simțurile cu parfumul lor încântător. Narcisele nu sunt doar decorative, ci și foarte rezistente în vază, menținându-și prospețimea zile întregi. Plantarea bulbilor se face în sol bine drenat, la începutul toamnei.


3. Zambile (Hyacinthus orientalis)

Zambilele, de asemenea cunoscute pentru parfumul lor intens și culoarea vie a inflorescențelor, conferă acel aer de eleganță oricărui buchet datorită florilor compacte, care pot fi albe, roz, albastre sau mov. Bulbii sunt plantați toamna, în zonele însorite sau semi-umbrite ale grădinii.


4. Frezii (Freesia spp.)

Freziile sunt apreciate pentru delicatețea lor și mirosul plăcut, fiind flori ideale pentru buchetele parfumate. Ele se găsesc într-o gamă vastă de culori și au nevoie de sol bine drenat și de multă lumină pentru a înflori abundent, de obicei din primăvară până la începutul verii.


5. Crini (Lilium spp.)

Crinii se disting prin tulpinile înalte și inflorescențele mari, în formă de stea. Aceștia sunt nelipsiți din buchete atât datorită dimensiunilor lor, cât și pentru parfumul intens. Plantarea bulbilor se face toamna sau primăvara, iar înflorirea are loc vara.




Plante cu frunze decorative, pentru aranjamente unice


Frunzele decorative sunt responsabile pentru textură și contrast în buchete, completând perfect florile. Iată câteva specii care îndeplinesc cu brio acest rol:


1. Iedera (Hedera helix)

Iedera curge natural în valuri, motiv pentru care se integrează perfect în aranjamentele rustice sau romantice. În plus, frunzele sale lucioase și de un verde intens aduc profunzime decorului.


2. Iarbă de Pampas (Cortaderia selloana)

Iarba de pampas are un efect dramatic, datorită paniculelor voluminoase și delicate, care seamănă cu niște pene uriașe. Le poți utiliza în buchete mari și aranjamente elegante.


3. Dracila (Berberis)

Frunzele roșiatice și verzi ale dracilei creează un contrast interesant, iar textura lor desăvârșește orice buchet îți poți imagina.


4. Festuca (Festuca glauca)

Festuca, cu frunzele sale subțiri și de un albastru-argintiu, se prezintă ca un element decorativ deosebit, potrivit pentru buchetele moderne și minimaliste.




Sfaturi pentru recoltarea și păstrarea florilor tăiate


Pentru a prelungi viața florilor tăiate, este important să le recoltezi dimineața devreme sau seara, când sunt bine hidratate. Folosește o foarfecă ascuțită și taie tulpinile la un unghi de 45 de grade, deoarece astfel absorbția apei va fi mai bună. După ce le așezi în vază, schimbă apa zilnic și scurtează puțin din tulpini la fiecare două zile, pentru a menține proaspăt locul de absorbție. Evită să expui florile la lumina directă a soarelui sau curenți de aer, dar și să ții buchetele lângă fructe, deoarece acestea eliberează etilenă și grăbesc ofilirea.


Cu banii pe care i-ai cheltui pe 3 - 4 aranjamente din florării, îți poți transforma grădina într-o sursă constantă de flori proaspete, din care să faci buchete ani la rând. O grădină pentru flori tăiate îți oferă libertatea de a experimenta, de a crea decoruri unice și de a te bucura de capodopere naturale, exact când și cum vrei tu. ROA Garden îți stă la dispoziție cu semințe și material săditor de cea mai bună calitate, însă, mai mult decât atât, îți oferim asistență gratuită în călătoria ta spre lumea florilor, la cerere. 




Articole similare

Stiluri de grădini: Cum să alegi designul care ți se potrivește

Stiluri de grădini: Cum să alegi designul care ți se potrivește

O grădină nu înseamnă plante aruncate la întâmplare. Fie că ai un spațiu generos sau doar un colț verde pe balcon, stilul pe care îl alegi face toată diferența. Vrei un decor perfect simetric, ca în grădinile franțuzești? Sau poate preferi o zonă sălbatică, plină de flori, în stil rustic? Fiecare grădină spune o poveste, iar tu ai controlul asupra modului în care arată și se simte.

În acest articol, vei descoperi cele mai populare stiluri de grădini și plantele care le definesc. Hai să începem!

Plante perene pentru amenajări exterioare impresionante

Plante perene pentru amenajări exterioare impresionante

Plantele perene sunt acele specii vegetale care trăiesc mai mult de doi ani, regenerându-se și înflorind în fiecare sezon. Avantajele utilizării lor în amenajările exterioare sunt evidente: oferă un spectacol vizual continuu și diversificat, reducând totodată necesitatea replantării anuale. De asemenea, îți permit să creezi un decor dinamic, care se schimbă și se adaptează permanent, facilitând un ecosistem prietenos pentru fauna locală și îmbunătățind aspectul general al spațiului tău verde.

Păstrarea mușcatelor pe timp de iarnă

Păstrarea mușcatelor pe timp de iarnă

Te temi că mușcatele tale vor pierde luptă cu frigul? Specialiștii ROA Garden te învață cum le poți ajuta să supraviețuiască iernii, astfel încât să te bucuri de ele și anul viitor. Da, ai citit bine! În articolul de față, îți oferim câteva metode simple și eficiente pentru iernarea cu succes a mușcatelor.

Cultivarea viței de vie în scop ornamental

Cultivarea viței de vie în scop ornamental

Vița de vie este cultivată de secole pentru strugurii săi delicioși, însă aceasta are și un potențial decorativ remarcabil. Cu frunze care își schimbă cromatica în mod spectaculos de-a lungul anului și capacitatea de a se cățăra pe diferite structuri, vița de vie poate aduce un plus de originalitate spațiului tău exterior. În acest articol, îți explicăm cum să o folosești în scop ornamental, oferindu-ți sfaturi practice pentru plantare, îngrijire și integrare în peisaj. Ești pregătit să valorifici această plantă versatilă la adevăratul său potențial?

Cele mai frecvente 7 probleme la trandafiri și cum le gestionezi eficient

Cele mai frecvente 7 probleme la trandafiri și cum le gestionezi eficient

Trandafirii ocupă un loc aparte în grădinile ornamentale și nu doar datorită farmecului florilor sau parfumului inconfundabil, ci și grație prezenței lor statuare, care dă tonul întregului peisaj. Însă, oricât de viguroși ar părea, nu sunt lipsiți de vulnerabilități. Frunze care se pătează, boboci care nu se deschid, tulpini care se usucă din senin – toate dovedesc că ceva nu funcționează cum trebuie. Cauzele pot fi diverse: boli fungice, insecte dăunătoare, dezechilibre nutritive sau greșeli de îngrijire care scapă ușor din vedere. În cele ce urmează, vei găsi o trecere în revistă a celor mai frecvente șapte probleme care afectează trandafirii din grădinile noastre, alături de soluții clare, accesibile și – acolo unde se poate – naturale.